Directia de Sanatate Publica Braila, acuzata ca a distribuit anticonceptionale expirate

0
287

Acuzatii la Directia de Sanatate Publica din Braila. Deputatul PNL, Diana Tusa, a declarat astazi, 13 august, ca in judetele Braila si Galati s-au distribuit anticonceptionale care urmeaza sa expire luna aceasta. Mai mult, spune aceasta, totul s-a intamplat la ordinul ministrului Sanatatii, Ion Bazac. Afirmatiile deputatului PNL au starnit reactii puternice din partea autoritatilor.

„Aparitia televizata a doamnei deputat al Partidului Liberal, in care aduce vorba despre fapte care s-au petrecut exact in timpul guvernarii Partidului Liberal, este cel putin hilara. Ma asteptam ca dna deputat, pe care nu o ingrijoreaza decat produsele anticonceptionale din toate problemele sistemului sanitar, sa-si intrebe colegul de partid, cel care a condus institutia exact in ultimii trei ani, care este ratiunea pentru care s-au achizitionat cantitati industriale de produse contraceptive, in conditiile in care donatia nu fusese utilizata. Mai mult, de ce ma astepta pe mine, ca, in anul 2009, sa distribui produsele contraceptive primite in anul 2006 ?”, a declarat ministrul Sanatatii, Ion Bazac.

Reprezentantii Ministerului Sanatatii spun ca medicamentele contraceptive care au fost aduse in discutie, au fost donate in 2006, de catre organizatii partenere (UNFPA), in cadrul Programului National de sanatate a femeii si copilului. O parte din acestea a ramas neutilizata din cauza faptului ca, in aceeasi perioada (2006-2008), conducerea de atunci a MS a decis si achizitionarea unor cantitati suplimentare din acest produs. Potrivit oficialilor MS, Directiilor de Sanatate Publica le-a fost cerut inca din luna iunie sa ridice stocul de anticonceptionale si sa le utilizeze doar in termenul de valabilitate.

Directia de Sanatate Publica Braila urmeaza sa fie anchetata de catre reprezentantii MS. Autoritatile vor sa verifice modul in care au fost respectate atat dispozitiile legale, cat si cele ale ministerului in ceea ce priveste derularea. in cazul in care se va constata nerespectarea prevederilor legale, directorul coordonator al Directiei va fi, imediat, demis.

Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Braila dezmint, insa, acuzatiile si spun ca nu au distribuit astfel de produse.

„Directia de Sanatate Publica Braila nu a distribuit anticonceptionale expirate sau care urmau sa expire. Am respectat termenele de valabilitate, restul blisterelor urmand sa fie distruse. Din cauza faptului ca exista stocuri mari de anticonceptionale, am primit o atentionare din partea Ministerului pentru a imparti in timp util aceste produse. Noi nu putem lua decizii, suntem executanti si atat”, a declarat pentru SanatateaTV.ro Lucica Scutaru, director adjunct Directia de Sanatate Publica din Braila.

Articolul precedent„Ai grija sa nu te arzi!” – campanie lansata cu ocazia Zilei Internationale a Tinerilor
Articolul următorIon Bazac: a€œNu am dat ordin ca angajatilor de la Centrele de Transfuzie Sanguina sa li se taie sporurile”