Ministrul francez al Imigratiei nu doreste aplicarea legii privind testele ADN

0
299

Ministrul francez al Imigratiei, Eric Besson, a anuntat ca nu va semna decretul de aplicare a legii privitoare la testele ADN pentru reintregirea familiei. Oficialul francez a declarat ca nu este posibil ca sa fie respectate „spiritul si litera legii”.

„Nu voi semna acest decret de aplicare dintr-un motiv simplu. Nu sunt in masura, in termenii impusi de lege, 31 decembrie 2009, sa respect spiritul si litera legii”, a spus el.

„Legislatorul a emis asemenea constrangeri, incat decretul de aplicare nu este posibil in acest stadiu”, a adaugat ministrul. El a explicat ca „mai ales consulatele franceze din strainatate nu sunt echipate pentru aceste amprente genetice”.

Franta a adoptat in 2007 experimentarea de teste ADN pentru reintregirea familiei in cadrul legii pentru gestionarea imigratiei. Senatul a restrans aria aplicarii prevederilor legii, comparativ cu proiectul initial.

Camera superioara a Parlamentului francez a conditionat aplicarea testelor ADN de existenta unei decizii judecatoresti, ceea ce a facut ca multi observatori sa spuna ca vor fi greu de pus in practica.

in data de17 februarie, Besson a pus sub semnul intrebarii utilizarea testelor ADN pentru cazurile de reintregire a familiei. Cu cinci zile inainte, acesta spusese ca va semna decretul de aplicare cand va fi absolut convins ca s-a facut totul pe plan etic, moral si al realizarilor concrete.

Mai multe asociatii franceze impotriva rasismului au salutat decizia oficialului de la Paris.

Articolul precedentZeci de milioane de oameni, amenintati de gripa A/H1N1
Articolul următorDusul, periculos pentru sanatate?