Primul Centru Integrat de Medicina Dentara din tara se deschide la Tg. Mures

0
314

Primul Centru Integrat de Medicina Dentara al Universitatii de Medicina si Farmacie Targu Mures, se deschide azi, 11 decembrie, in prezenta unor importante autoritati academice, administrative si politice. Cu o valoare totala a investitiei de peste 5 milioane de euro, Centru Integrat de Medicina Dentara al Universitatii de Medicina si Farmacie Targu Mures este dotat la standarde europene si este unul dintre cele mai complexe proiecte desfasurate la nivelul facultatilor de medicina dentara din Romania.

a€œIdeea proiectului a venit dintr-o necesitate reala. Cu sprijinul financiar important al Ministerului Educatiei, studentii nostri vor putea efectua o practica preclinica si clinica la standarde internationale. De asemenea, pacientii din Targu Mures, precum si cei din zonele invecinate, vor beneficia de servicii stomatologice profesionale si sigure, la preturi rezonabile”, a declarat Prof. Univ. Dr. Constantin Copotoiu, Rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu-Mures.

Pentru dotarea Centrului Integrat de Medicina Dentara al Universitatii de Medicina si Farmacie Targu Mures s-au achizitionat echipamente de ultima generatie.

Centrul Integrat de Medicina Dentara al Universitatii de Medicina si Farmacie Targu Mures cuprinde toate compartimentele preclinice si clinice specifice unei Facultati de Medicina Dentara: sali de tratament, laboratoare interdisciplinare de simulare stomatologica (tip fantom) si de tehnica dentara, sali de cursuri pentru studenti, sali de demonstratii pentru doctoranzi, sali de diagnostic, chirurgie, mica chirurgie si reanimare, realizate in conformitate cu normele Uniunii Europene.

Proiectul a demarat la sfarsitul anului 2006 prin lucrari de reabilitare si constructie ale unei noi cladiri din campusul universitar al Universitatii de Medicina si Farmacie Tg. Mures. in cadrul noului ansamblu, vor functiona urmatoarele functionalitati de invatamant si tratament medical: sectia de Medicina Preventiva, sectia de Odontologie si Parodontologie, sectia de Protetica si Reabilitare Orala, sectia de Pedodontie si Ortodontie, sectia de Medicina Orala, compartiment Laborator, compartiment Diagnostic, sectia de Mica Chirurgie, Chirurgie si Reanimare.

Articolul precedentRomania ajuta Republica Moldova cu 500.000 de doze de vaccin AH1N1
Articolul următor11 tipuri de medicamente, retrase de pe piata in trimestrul al treilea