Recomandarile OMS pentru prevenirea transmiterii TBC la bordul avioanelor – o pierdere de timp si de bani

0
287

Liniile directoare ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru prevenirea raspandirii TBC prin intermediul calatoriilor aeriene sunt in mare parte o pierdere de timp si de resurse, opiniaza expertii in domeniu. Recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, stabilite in 2006 si 2008, indeamna organele de supraveghere a sanatatii sa urmareasca evolutia starii de sanatate la pasagerii care s-au aflat pentru mai mult de opt ore in vecinatatea unui calator testat pozitiv cu tuberculoza pulmonara. O persoana cu TBC ar trebui, in plus, sa nu mai poata calatori cu avionul pana in momentul in care doua teste de infestare cu tuberculoza pulmonara consecutive ies negative, pentru a demonstra ca nu mai este infectioasa. Medicul specialist in TBC Ibrahim Abubakar, de la Universitatea East Anglia, a realizat o cercetare asupra subiectului, ale carei rezultate le-a publicat in Revista de Boli Infectioase Lancet. Acestea sugereaza ca exista riscuri reduse de contagiune cu TBC in cadrul traficului aerian de pasageri. Cele mai multe avioane au filtre de inalta eficienta a aerului concepute pentru a retine germeni mai mari de 0,3 nanometri – ceea ce inseamna, in principiu, ca bacteria TBC, Mycobacterium tuberculosis, este retinuta in filtre. Aerul din interiorul avionului este, in general, reinnoit de mai mult de 15 ori pe ora. Aceasta procedura reprezinta mai mult decat standardul utilizat in camere de izolare utilizate in cazurile de TBC rezistente, subliniaza Dr. Ibrahim Abubakar. „Desi o cabina inchisa a unei nave aeriene este un spatiu restrans, durata cumulata de expunere este relativ scurta in comparatie cu cea din gospodarii sau din alte mijloace de transport, in cazul in care indivizii ar calatori pe aceeasi ruta de zi cu zi,” explica Dr. Ibrahim Abubakar. Testarea si urmarirea pasagerilor suspecti tuberculoza pulmonara este o adevarata povara pentru tarile sarace, care pot folosi mai eficient fondurile si asa insuficiente in lupta impotriva TBC la sursa, subliniaza expertul britanic.

Articolul precedentHumenza, noul vaccin contra AH1N1
Articolul următor5 lei consultatia la medicul de familie