Divizia Pentru Medici a Bancii Transilvania are un nou director

0
367

Divizia Pentru Medici (DPM) din cadrul Bancii Transilvania are un nou director. Astfel, una dintre principalele linii de afaceri ale Bancii Transilvania va fi condusa, de acum inainte, de Andrei Baican. Acesta il inlocuieste pe Fady Chreih, care a ales sa lucreze intr-un domeniu diferit decat cel bancar, in cadrul sectorului medical privat. Andrei Baican, Directorul Diviziei Pentru Medici, are o experienta de 9 ani in cadrul Bancii Transilvania, in ultimii trei ani coordonand activitatea BT dedicata clientilor corporativi, in zona de sud a tarii. El va avea biroul, in continuare, in cadrul Centrului Regional Bucuresti al Bancii Transilvania. Echipa de management a Diviziei Pentru Medici are in componenta, de asemenea, doi directori adjuncti, care isi desfasoara activitatea in Cluj-Napoca: Cristina Petrut – Director Adjunct Vanzari si Lucia Sirb – Director Adjunct Analiza Credite. Divizia Pentru Medici se afla in subordinea unuia dintre Directorii Executivi ai bancii, Andrei Dudoiu, care este, de asemenea, membru al Comitetului Executiv de Management. Echipa Diviziei Pentru Medici este formata din 80 de specialisti din domeniul bancar si medical. Banca Transilvania are in reteaua sa de unitati 9 agentii dedicate colaborarii cu medicii, iar oferta DPM este promovata in toate cele 520 de unitati ale BT. Banca Transilvania are acum peste 20.000 de clienti medici si cabinete medicale, valoarea creditelor plasate de BT catre acest segment de clienti fiind de peste 130 milioane euro. Divizia Pentru Medici a fost lansata de Banca Transilvania in 2007, marcand astfel inceputul unei relatii solide a BT cu comunitatea medicala din Romania. in acest an, pentru a-si extinde oferta dedicata medicilor antreprenori, BT a achizitionat pachetul integral de actiuni la compania Medicredit Leasing IFN SA.

Articolul precedentO noua tehnica pentru ortopedia pediatrica, unica in Romania
Articolul următorReconstructia sanului dupa mastectomie