incepe Congresul Societatii Romane de Pneumologie

0
297

Societatea Romana de Pneumologie organizeaza in perioada 9-12 iunie 2010 cel de-al 21-lea congres de pneumologie, „Plamanul – parte a unui intreg” la Rin Grand Hotel din Bucuresti.

Congresul de pneumologie este organizat sub inaltul Patronaj al Federatiei Europene a Academiilor de stiinte Medicale, precum si al Academiei de stiinte Medicale din Romania. Desfasurat sub tema a€œPlamanul – parte a unui intreg”, congresul Societatii Romane de Pneumologie reuneste peste 900 de medici, oameni de stiinta si pacienti, din Romania si din strainatate, intr-un eveniment de amploare, care pune in evidenta profesionalismul scolii romanesti de pneumologie. Tema manifestarii a fost aleasa in concordanta cu desemnarea anului 2010 ca fiind Anul Plamanului de catre Forumul International al Societatilor De Boli Respiratorii.

Deschiderea congresului Societatii Romane de Pneumologie va avea loc miercuri, 9 iunie 2010, ora 18:00. La ceremonie vor participa reprezentanti ai pneumologiei europene, oficialitati din cadrul Ministerului Sanatatii, Colegiului Medicilor, reputati medici romani si straini, precum si membri ai Universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania: Acad. prof. univ. dr. Laurentiu Mircea Popescu – presedintele Academiei de stiinte Medicale din Romania, Prof. univ. dr. Florian Popa – rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie a€œCarol Davila” din Bucuresti, Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel – secretar de stat in Ministerul Sanatatii, Prof. univ. dr. Vasile Astarastoae – presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Prof. univ. dr. Nikolaos Siafakas – presedintele Societatii Europene de Pneumologie si Prof. univ. dr. Florin Mihaltan – presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

Pe parcursul celor patru zile ale celui de-al 21-lea Congres al Societatii Romane de Pneumologie se vor dezbate cele mai importante aspecte ale diagnosticului si tratamentului in patologia respiratorie.

„in ultimii ani, pneumologia romaneasca s-a aliniat la standardele europene, prezenta presedintelui Societatii Europene de Pneumologie, Prof. univ. dr. Nikolaos Siafakas, in cadrul congresului, fiind un exemplu in acest sens. in tara noastra, sanatatea plamanului este considerata problema de sanatate publica, avem importante programe derulate prin intermediul Ministerului Sanatatii, in care sunt implicati foarte multi medici pneumologi, care arata grija fata de afectiunile pulmonare in Romania. Cancerul pulmonar, tuberculoza, astmul, hipertensiunea pulmonara, apneea in somn, sunt doar cateva dintre cele mai raspandite afectiuni pulmonare pe care incercam zi de zi sa le diagnosticam si sa le tratam intr-un mod profesionist, la standarde internationale. Prin intermediul lucrarilor dezbatute in cadrul Congresului Societatii Romane de Pneumologie incercam sa aducem stiinta mai aproape de pacienti”, a declarat Prof. univ. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

Articolul precedentPrima embolizare de anevrism cerebral, realizata intr-o clinica privata din Romania
Articolul următorCancerul de vezica – factori declansatori