Radioterapia si hormonoterapia reduc mortalitatea in cancerul de prostata

0
395

Radioterapia asociata cu hormonoterapia (tratamentul hormonal) poate reduce mortalitatea in cazul barbatilor care au cancer de prostata, se arata in studiul efectuat la Spitalul Universitar din Toronto (Canada), facut public in cadrul celei de-a 46-a conferinte anuale a a€œAmerican Society of Clinical Oncology”. Conform studiului, s-a observat ca barbatii care fusesera tratati impotriva cancerului de prostata combinat traiesc mai mult decat ceilalti, care foloseau doar hormonoterapia pentru cancerul de prostata.

Hormonoterapia reduce nivelul hormonilor masculini care alimenteaza cancerul de prostata, de aceea este recomandata pentru acest tip de cancer care, fata de radioterapie, este considerata mai sigura pentru ca nu expune persoana la radiatii.

in cadrul studiului, hormonoterapia a fost aplicata la 602 pacienti, iar alti 603 au beneficiat atat de radioterapie cat si de hormonoterapie. Dupa sapte ani, dintre barbatii supusi hormonoterapiei, 26% au decedat din cauza cancerului de prostata, iar dintre cei supusi radioterapiei si hormonoterapiei, au murit doar 10%.

Astfel, barbatii care au fost supusi tratamentului cu radioterapie si hormonoterapie au trait in medie cu sase luni mai mult decat cei care au fost supusi doar la hormonoterapie. Potrivit previziunilor cercetatorilor implicati in acest studiu, doar 15% dintre barbatii tratati cu radioterapie si hormonoterapie ar muri din cauza cancerului de prostata in urmatorii zece ani, in timp ce 23% ar muri din randul celor tratati doar cu hormonoterapie.

Cancerul la prostata este cea mai frecventa forma de cancer la barbati, afectiunea cauzand zilnic peste 250 de decese in Europa. Conform prof. dr. Constantin Ionescu-Targoviste, Institutul de Nutritie, Diabet si Boli Metabolice „N. Paulescu” din Bucuresti, obezitatea asociata cu diabetul creste simtitor riscul aparitiei cancerului la barbati. in Romania, se estimeaza ca numarul bolnavilor de cancer se ridica la aproximativ 400.000.

Cele mai intalnite forme de cancer la barbati sunt cancerul pulmonar, cancerul de stomac, cancerul de ficat, cancerul de esofag, cancerul colorectal si cancerul de prostata. La femei predomina cancerul de san, cancerul pulmonar, cancerul de stomac, cancerul colorectal si cancerul cervical.

Articolul precedentPrima embolizare de anevrism cerebral, realizata intr-o clinica privata din Romania
Articolul următorCancerul de vezica – factori declansatori