Cresterea coplatii cu pana la 889% ingradeste drastic accesul bolnavilor la compensate

0
289

Reprezentantii bolnavilor cu afectiuni cronice trag un semnal de alarma privind situatia fara precedent in care se gasesc bolnavii dependenti de medicamentele compensate. Potrivit lui Cezar Irimia, presedintele Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice, copiii, pensionarii si bolnavii cu handicap nu mai beneficiaza de gratuitate pentru anumite medicamente cum ar fi cele pentru astmul bronsic, hormonii de crestere sau pentru testele de glicemie.

Cezar Irimia, presedintele Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice, a declarat ca realitatea este cu totul alta decat cea pe care incearca sa o prezinte presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, potrivit caruia accesul bolnavilor la compensate a crescut. „A sosit momentul adevarului. De fapt, 53% din medicamente au o coplata mai mare, fata de numai 32% care au o coplata mai mica. Cresterea coplatii a fost de pana la 889%, cu o crestere de 125% in medie, iar cele mai multe medicamente nu se gasesc in farmacii. CNAS nu a respectat regula disponibilitatii medicamentelor”, a mai declarat Cezar Irimia.

Dupa 1 iulie, 1.219 de medicamente au inregistrat o coplata mai mare si doar pentru 735 de medicamente aceasta a scazut. Pentru un numar de 359 de medicamente, coplata a ramas aceeasi. „Am fost indusi in eroare. Conform legii, medicamentele de pe lista A trebuie sa fie compensate cu 90%, dar in realitate sunt compensate, in medie, cu 50%. Pentru medicamentele de pe lista B, compensarea ar fi trebuit sa fie de 50%, dar ea este de numai 34%, in medie. Doar pentru 15% din produse se respecta compensarea. Efectele inca nu se resimt pentru ca medicii au prescris tratamentul in iunie pentru doua luni si nu toti pacientii se confrunta acum cu aceasta realitate”, a subliniat Cezar Irimia.

Reprezentantii bolnavilor cu boli cronice au prezentat cateva exemple concrete de crestere a compensarii. Astfel, un pacient in varsta de 79 de ani, cu diagnostic de boala cardiaca ischemica, angina pectorala de efort, hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca congestiva, platea inainte, pentru cele sase medicamente din schema de tratament, suma de 103,6 lei. Dupa 1 iulie, pacientul a scos din buzunar o coplata de 167,9 lei, ceea ce inseamna o crestere de 62%.

Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice face apel la toti pacientii, medicii si farmacistii afectati de masura luata de CNAS, sa semnaleze situatiile concrete pe site-ul www.faracompensare.ro. „Vom aduna toate mesajele primite de la bolnavi si vom merge cu ele la presedintele CNAS, Lucian Duta, care a promis un acces mai mare la tratament pentru toti pacientii. Ceea ce se intampla acum in farmacii demonstreaza ca am fost mintiti. Cresterea coplatii nu a fost doar de 10% , asa cum au anuntat oficialii CNAS, ci este in medie de 125%”, a mai spus Cezar Irimia.

Articolul precedentIn toamna, noi manageri in fruntea spitalelor administrate de Primaria Capitalei
Articolul următorAsociatia P.A.V.E.L. a primit o donatie de 60.000 RON