Sindromul de detresa respiratorie a prematurului

Sindromul de detresa respiratorie (RDS) neonatala reprezinta orice dificultate in respiratie intalnita sub varsta de 28 de zile. in literatura de specialitate se intalneste sub denumirea de sindrom de detresa respiratorie a prematurului sau boala membranelor hialine (BMH). Aceasta afectiune este determinata de dezvoltarea insuficienta a plamanilor si de existenta unui deficit biochimic de surfactant.

Incidenta sindromuui de detresa respiratorie a prematurului este invers proportionala cu varsta de gestatie, fiind de aproximativ 40% la nou-nascutii cu varsta gestationala de 30-32 saptamani, de 20% la cei de 32-34 saptamani si de 0,5-1% la nou-nascutii la termen. in general, patologia este mai severa la baieti, care inregistreaza forme mai severe de detresa respiratorie.

Prin reducerea tensiunii de la nivel alveolar si mentinerea acesteia la un nivel optim, surfactantul previne colapsarea completa a alveolelor in timpul expiratiei. in plus, existenta unei tensiuni scazute la nivelul membranei alveolare permite expansiunea acestora, in momentul inspirarii, cu un efort mai mic. in lipsa unei cantitati suficiente de surfactant, membrana alveolara colapseaza, iar cavitatea pulmonara se va deschide foarte greu. in consecinta, schimbul oxigen-dioxid de carbon la nivelul sangelui care trece prin plaman nu va mai putea avea loc la parametrii optimi.

Sindromul de detresa respiratorie impune folosirea unui sistem de ventilatie artificiala. Sistemele conventionale de ventilatie mecanica ajuta la salvarea vietii copiilor nascuti prematur, insa, pot, in acelasi timp, sa le afecteze plamanii.

Una din aceste noi terapii este ventilatia cu frecventa inalta care foloseste frecvente respiratorii care depasesc cu mult frecventa respiratorie normala.

Ventilatia cu frecventa inalta este destinata copiilor prematuri cu o greutate foarte mica la nastere, avand un numar mai redus de complicatii si care creste rata de supravietuire.