5.000 de fertilizari in vitro, anual, in Romania

0
478

in Romania se efectueaza anual aproximativ 5.000 de fertilizari in vitro, de 10 ori mai putin decat in Europa de Vest.

Conform ultimelor date, in Romania exista 15 centre acreditate unde se realizeaza proceduri de fertilizare in vitro, aproximativ 5.000 de cicluri efectuandu-se anual in toata tara, dintre care majoritatea acestor centre realizeaza 100-150 de astfel de cicluri pe an. Rata de succes este de 35-40% in cazul fertilizarii in vitro.

Rata de infertilitate, atat masculina cat si feminina, este in crestere din cauza incidentei crescute a bolilor cu transmitere sexuala, a varstei tot mai inaintate de conceptie, dar si din cauza modificarilor de comportament social si alimentar.

La nivel mondial, infertilitatea afecteaza 15% din cuplurile aflate la varsta reproductiva, iar numarul cazurilor este in crestere, inclusiv in Romania. in Romania, 30% dintre femeile de peste 35 de ani sunt infertile, procentul ajungand la 50% in cazul femeilor cu varsta de peste 40 de ani. Din pacate, insa, 56% dintre femeile care sufera de infertilitate nu se trateaza.

Statisticile internationale arata ca numarul de cicluri de tratament reproductiv a crescut in tarile dezvoltate cu 5-10% pe an, in ultimii cinci ani. La nivel mondial, Europa este pe primul loc in domeniul reproducerii umane asistate, totalizand aproximativ 54% din numarul de tratamente de reproducere umana asistata in lume.

Daca in restul Europei exista o legislatie clara referitoare la sanatatea reproducerii umane asistate, iar costurile procedurilor de fertilizare in vitro sunt incluse in programele de sanatate publica, in Romania nu exista niciun program prin care anumite cupluri sa beneficieze de fertilizare in vitro gratuit. Programul National de Fertilizare trebuia sa inceapa din acest an, dar s-a amanat din lipsa finantarii. Totusi, la nivel national, in ultimii ani, a crescut cu 3% numarul cuplurilor care apeleaza la reproducerea umana asistata.

Articolul precedentConferinta Nationala ARTOP, in perioada 29 – 1 octombrie, la Bucuresti
Articolul următorDr. Doina Maria Baldovinescu – Medic primar, specialitatea medicina de familie