Imbunatatirea calitatii profesiei de asistent medical

0
307

a€œCresterea calitatii profesiei de asistent medical” este numele celei de-a doua conferinte organizate de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMGMAMR), in colaborare cu Houston NPA, eveniment care a avut loc in perioada 28-29 octombrie 2010. Conferinta este structurata pe doua zile, in prima zi fiind dezbatute teme de interes general, iar cele specifice fiind discutate in cadrul seminariilor destinate asistentilor de chirurgie, moaselor, asistentilor implicati in ingrijirea bolnavilor cronici.

Tema generala a conferintei, a€œProfesia de Asistent Medical si Moasa la inceput de secol XX!”, a dezbatut situatia a peste 120.000 de asistenti medicali din tara, din trei perspective: provocari, nevoi de dezvoltare si viziunea pe termen mediu si lung.

Din partea OAMGMAMR, au venit Mircea Timofte, presedinte al asociatiei si Doina Carmen Mazilu, presedinte al filialei din Bucuresti si organizator al conferintei. Casa de Asigurari de Sanatate Bucuresti a fost reprezentata de dr. Ana Maria Nitulescu, iar Colegiul National al Asistentilor Sociali Profesionisti a fost reprezentat de vicepresedintele acestuia, Eugen Lucan, alaturi de Mircea Popescu, presedintele Uniunii SindicaleSanitas. Au fost prezenti reprezentanti ai Universitatii de Medicina si Farmacie a€œCarol Davilla” din Bucuresti, directori de ingrijiri si asistenti sefi din unitatile sanitare din Bucuresti, presedinti ai diferitelor societati medicale, medici, farmacisti si psihologi.

Invitatul special din Belgia, Bart Geurden, a declarat ca operatiunea cresterii calitatii profesiei de asistent medical trebuie sustinuta si de sistemul politic si ca este necesar sa redefinim regulile de nursing, pentru a intelege mai bine relatia dintre asistentii medicali si medici, dar si mediul in care se lucreaza.

Evenimentul a avut un caracter interactiv si interdesciplinar si a abordat tendintele nationale si internationale din domeniul sanatatii si nevoile de dezvoltare la nivelul profesiei de asistent medical. in prima etapa s-au punctat minusurile existente in prezent in domeniul medical, cum ar fi deficitul de personal, cresterea volumului de munca ca o consecinta a fenomenului de migrare, imbatranirea populatiei, reducerea resurselor financiare si exodul fortei de munca.

Au fost sustinute nevoile de dezvoltare prin formarea profesionala a asistentului medical, prin studii postuniversitare, prin implementarea asistentei medicale bazate pe dovezi si prin managementul eficient al resurselor umane existente. De asemenea, s-a constatat ca este necesar ca asistentii medicali sa fie motivati din punct de vedere financiar, al dezvoltarii profesionale si prin implicarea in procesul de luare a deciziilor. Viziunea pe termen mediu si lung priveste cresterea autonomiei profesiei, precum si dezvoltarea competentelor de cercetare a acestora.

Articolul precedentVor disparea peste 400 de posturi din asigurarile de sanatate
Articolul următorPromovarea sanatatii, subiect de interes pentru medici