Gripa se raspandeste in intreaga Europa

0
347

in Europa activitatea gripei continua sa creasca lent, anunta un comunicat al Ministerului Sanatatii. Aceasta concluzie se bazeaza pe datele raportate din 47 de tari pentru saptamana 17.01.2011-23.01.2011 din Regiunea Europeana a Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Activitatea gripei a progresat in regiunea europeana urmand aceeasi tendinta de crestere de la vest la est. in Irlanda, Spania si Anglia activitatea gripei a atins deja varful de maxim, se mai mentioneaza in comunicat.
44% din probe sentinela au fost pozitive pentru virusul gripal in perioada mentionata. Virusul gripal pandemic A/H1N1 ramane virusul dominant in regiune. Tipul B de virus gripal este co-dominant in 13 tari si este dominant in alte 3 tari. Ţarile din zona europeana OMS continua sa raporteze cazuri severe produse in principal de virusul gripal pandemic A/H1N1.
in Romania, in saptamana 17.01.2011-23.01.2011 au fost raportate afectiuni clinice compatibile cu gripa (ILI) la un numar de 147 persoane, cu 20.5% mai mult comparativ cu saptamana precedenta (122). La grupa de varsta 0-14 ani s-au inregistrat 66,7% din cazurile ILI.
De la inceputul supravegherii infectiilor respiratorii si a gripei (luna octombrie 2010) si pana in prezent au fost detectate 46 virusuri gripale, din care 36 virusuri gripale tip A/H1N1, 8 virusuri gripale tip B, 2 virusuri gripale tip AH3N2
Considerand cresterea infectiilor acute respiratorii peste nivelul bazal, constatam debutul sezonului de gripa in Romania, cu focare locale in Iasi si Constanta si cazuri sporadice in restul teritoriului, se mai mentioneaza in comunicat.

Datele complete ale Ministerului Sanatatii referitoare la situatia gripei in Romania pot fi citite pe www.comunicatemedicale.ro

Articolul precedentBlocarea genei WWP2 poate opri raspandirea cancerului
Articolul următorExpeditie medicala in Aconcagua