Conferinta Nationala Alzheimer 2011, campanie de lobby in vederea elaborarii unei strategii nationale de asistenta si ingrijire

0
496

in Romania exista aproximativ 200.000 de persoane cu dementa, din care sunt diagnosticate si tratate doar 10-15%, comparativ cu procentul de 50-60% existent in alte tari.

Şi asta deoarece diagnosticul bolii se face in mod frecvent in stadii tardive, iar perioada de supravietuire de la momentul punerii diagnosticului este de aproape trei ani si jumatate, fata de durata obisnuita de evolutie a bolii de 8-12 ani. Plus ca in Romania, spre deosebire de majoritatea tarilor europene, pacientul nu beneficiaza de niciun fel de servicii de ingrijire comunitara.

in acest context, Societatea Romana Alzheimer isi propune sa declanseze prin intermediul Conferintei Nationale Alzheimer 2011, ce se desfasoara in perioada 18 – 20 februarie 2011, la Institutul National de Statistica, Bucuresti, si care are ca tema a€œActualitati in domeniul dementelor”, o continua campanie de lobby in vederea elaborarii unei strategii nationale de asistenta si ingrijire in dementa.

De altfel, manifestarea isi propune sa ofere informatii de ultima ora asupra progreselor inregistrate in clinica si cercetare. in ciuda tuturor dificultatilor cu care se confrunta, medicii specialisti, respectiv psihiatri, neurologi si geriatri, manifesta un interes crescut pentru diagnosticarea unui numar cat mai mare de cazuri in stadii mai putin avansate ale bolii. De altfel, necesitatea elaborarii unei strategii nationale la nivel guvernamental privind asistenta dementei este evidenta si ar trebui sa cuprinda, potrivit conf. dr. Catalina Tudose, presedintele Societatii Romane Alzheimer, un registru national de dementa, inregistrarea cazurilor sociale, proiecte de evaluare a nevoilor, programe de informare si educare a familiei, destigmatizare, evaluarea clinica periodica pe parcursul evolutiei bolii, asistenta comunitara realizata cel putin de un cadru mediu si calificarea personalului.

in paralel cu programul stiintific se desfasoara si o expozitie medicala specializata, care reuneste companii active in domeniul psihiatriei, psihologiei, neurologiei, kinetoterapiei, geriatriei si medicinei de familie, prin promovarea produselor si a serviciilor direct catre cadrele medicale participante la Conferinta.

Articolul precedentMinisterul Sanatatii: Reorganizarea sistemului spitalicesc din Romania continua
Articolul următorTransplantul renal intre gemeni, o premiera in urologia romaneasca