52 de proceduri de fertilizare in vitro au fost realizate prin Programul de fertilizare si embriotransfer

0
254

Un numar de 52 de proceduri de fertilizare in vitro au fost realizate pana in prezent in cadrul Programului de fertilizare in vitro si embriotransfer al Ministerului Sanatatii, potrivit unui comunicat de presa remis de Ministerul Sanatatii.

Astfel, din cele 451 de dosare care au fost aprobate pentru finantare in cele patru luni de derulare a programului gratuit al Ministerului Sanatatii, un numar de 52 de proceduri au fost deja realizate.

„Suntem multumiti ca programul a inceput sa functioneze intr-un timp relativ scurt. Totusi procentul de aproximativ 12% a procedurilor realizate este unul destul de mic. Asteptam mai multa implicare din partea unitatilor sanitare acceptate in program, dar si a beneficiarilor si atragem atentia ca daca nu sunt grabite procedurile exista riscul de a nu mai fi timp pana la sfarsitul anului pentru finantare chiar daca dispunem de fondurile necesare”, a declarat ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli.

Anul acesta, Ministerul Sanatatii a lansat, in premiera, Programul de fertilizare in vitro si embriotransfer. Prin intermediul acestui program Ministerul Sanatatii sustine financiar o singura procedura de FIV, in doua etape, bugetul alocat programului fiind de 4 milioane de lei.

Un numar de opt clinici din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Brasov si Sibiu au fost admise, pana la aceasta data, pentru a derula programul Ministerului Sanatatii, iar lista unitatilor care se pot inscrie in program ramane deschisa.

Articolul precedentProf. univ. dr. Florin Tudose: Tulburarea post-traumatica de stres are o prevalenta de 1-2% la populatia generala
Articolul următorUn tanar medic are nevoie de ajutor pentru a fi operat de tumora desmoplazica cu celule mici rotunde