Un set de recomandari concrete pentru reducerea mortalitatii infantile va fi inaintat autoritatilor

0
370

Rata mortalitatii infantile a scazut semnificativ din 1990 pana astazi, de la 26,9 la 9,4 decese la o mie de nou-nascuti vii. Cu toate acestea, Romania inca se claseaza intre tarile europene cu o rata a mortalitatii infantile ridicata, respectiv de 9,4/1.000 in tara noastra, fata de rata medie europeana de 4,1/1.000.

in semestrul 1 al anului 2012 s-au inregistrat 938 de decese ale copiilor sub un an, in scadere fata de perioada similara a anului 2011, cand se raportau 971 de decese. Exista variatii regionale importante, cuprinse intre o rata maxima in teritoriu de 21,5/1.000 si minima de 3,6/1.000, se arata intr-un comunicat de presa.

in acest context, specialisti in sanatate publica, neonatologie, pediatrie, obstetrica-ginecologie, endocrinologie si reprezentanti ai moaselor si asistentilor medicali au discutat o serie de propuneri pentru formularea unor politici de sanatate avand ca obiectiv o si mai puternica reducere a ratei mortalitatii infantile din Romania.

„Aproape 40% dintre copiii nascuti prematur care nu reusesc sa supravietuiasca au avut la nastere tulburari respiratorii si cardio-vasculare. Mai mult, 22% dintre prematuri se pierd din cauza afectiunilor materne. Este timpul pentru o implicare maxima in educatia mamelor, pentru perfectionarea sistemului si a actului medical si nu in ultimul rand, pentru gasirea resurselor financiare care sa aduca cat mai multe maternitati din Romania la standardele minime necesare ingrijirii acestor copii speciali”, a declarat Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv al Organizatiei Salvati Copiii Romania.

Mai exact, in urma discutiilor au fost gasite mai multe solutii privind scaderea mortalitatii infantile. Printre acestea se numara si cresterea adresabilitatii femeilor insarcinate la medic in primele luni de sarcina, pentru care s-au propus continuarea campaniilor comunitare de educare a gravidelor, in special din zonele defavorizate si cu sprijinul societatii civile. Situatia actuala este alarmanta in unele comunitati, 22% din femeile gravide nefiind luate in evidenta unui medic de familie, iar 67% dintre acestea neefectuand vreo ecografie in timpul sarcinii. De asemenea, este necesara introducerea unor mentiuni de coercitie la capitolul de asistenta primara din noua Lege a Sanatatii aflata acum in dezbatere publica. Totodata, pentru sarcinile cu risc crescut identificate de medicii de familie se doreste dezvoltarea unei retele piramidale de expertiza, formata din specialisti in obstetrica si medicina materno-fetala, care sa preia din teritoriu ingrijirea gravidelor cu risc.

De altfel s-a luat in calcul si posibilitatea ca femeia insarcinata sa piarda calitatea de asigurat in cazul in care nu se prezinta la medicul de familie pentru luarea in evidenta.

Pe de alta parte, o solutie o reprezinta si aplicarea de catre toate unitatile de urgenta din teritoriu care preiau nou-nascuti a unui protocol standardizat care a fost creat de organismele profesionale pentru reanimarea in prima ora de viata, numita „the golden hour”, ce va reduce riscul de handicap al nou-nascutilor prematur.

Toate aceste aspecte au fost identificate in cadrul dezbaterilor comunitatii medicale reunite la workshop-ul a€œProgram prioritar de sanatate publica in Romania: reducerea mortaliitatii infantile si a consecintelor prematuritatii”, organizat de Salvati Copiii Romania, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii.

Lista completa cu solutiile privind scaderea mortalitatii infantile o puteti gasi accesand www.comunicatemedicale.ro

Articolul precedentProbleme semnalate de SNMF si FNPMF in urma utilizarii sistemului de prescriere electronica
Articolul următorFEDRA solicita statutului roman sustinerea persoanelor cu autism