Prevenirea consumului de droguri si integrarea socio-profesionala a consumatorilor

0
653

Riscul de a reveni in randul dependentilor de droguri este foarte mare, mai ales daca persoana respectiva nu a fost sinergic tratata (printr-un tratament medicamentos si unul psihologic, tratament ce poate dura intre un an si jumatate si doi ani). Subiectul incearca sa se abtina, dar se poate produce sevrajul (starea de a se abtine atunci cand nu are drogul respectiv, sau cand, in mod voluntar renunta pentru o anumita perioada). Toate organele interne (ficatul si rinichiul) metabolizeaza produsii intr-o anumita maniera; dependenta incepe sa fie data in plan biologic si atunci lui ii lipseste ca aerul acea doza minima pe care o ingereaza pentru a scapa de acea senzatie de rau. Acea ultima doza care se introduce in organism este de natura sa stinga dorinta imperioasa de a consuma. Exista si la noi in tara centre de metadona, metadona fiind un produs care incearca sa-l tina pe dependent pe un platou fara sa faca salturi foarte mari. Tratamentul cu metadona este un tratament de sustinere, este foarte necesar, dar trebuie facut cu mare grija; trebuie urmariti daca intr-adevar iau aceste tablete – pentru ca de altfel ei le pot aduna si cand ajung sa aiba 16-20, le iau ca si cand ar fi drogul respectiv.

A preveni este intotdeauna mai usor decat a trata. Din nefericire, actiunile de tip preventiv nu sunt corelate si bine structurate de asa maniera incat sa ajunga unde trebuie. Ar trebui ca de la varste foarte fragede sa li se explice copiilor ca a consuma un drog se traduce prin niste modificari mari la nivelul organelor interne si prin posibilitatea de a contacta boli care vor afecta sistemul nervos central, iar cand sistemul nervos central – care dirijeaza toate organele – cedeaza, poti ajunge cu usurinta dependent. Prof. dr. Ruxandra Rascanu ne spune ca cel mai bine ar fi ca in toate scolile din tara sa existe persoane care sa se ocupe si de copii care tind sa alunece spre dependenta de droguri. Cea mai buna modificare comportamentala s-a observat in locurile in care fosti dependenti de droguri vin sa povesteasca cum a fost viata lor pana atunci si ce au facut sa se lase de droguri, cat a fost de greu si ce fac in prezent. Daca dorim sa reducem numarul dependentilor de droguri trebuie sa folosim toate parghiile: de informare prin diverse modalitati (panouri, conferinte, expuneri, filme); focus-grupuri, etc.

Articolul precedentNoi reguli pentru acreditarea farmaciilor
Articolul următorEfectele secundare ale tratamentului pentru hipertensiunea arteriala