Organizatia Mondiala a Sanatatii saluta progresele in combaterea hepatitelor virale

0
461

Cu ocazia Zilei mondiale a hepatitei (28 iulie), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) saluta progresele in combaterea uneia dintre cele mai grave boli din lume. Hepatitele virale – un grup de boli infectioase, cunoscute sub numele de hepatite A, B, C, D, si E – afecteaza milioane de oameni din intreaga lume, cauzand boli hepatice acute si cronice si provocand anual decesul a circa 1,4 milioane de oameni.

„De mai multi ani, hepatita virala a fost in mare parte neglijata,” a declarat dr. Margaret Chan, directorul general de la OMS. „Acum insa, remarcam o mai mare constientizare si intensificarea avantului de combatere a ei.”

Acest interes in crestere a stimulat dezbaterea privind hepatita la recenta Adunare Mondiala a Sanatatii (AMS), cand 194 de tari au aprobat o rezolutie pentru intensificarea eforturilor de prevenire, diagnosticare si tratare a hepatitei virale. Rezolutia subliniaza cat de important este ca statele sa aiba planuri nationale cuprinzatoare de combatere a hepatitei, concepute pentru a satisface nevoile fiecarei tari cu resursele disponibile.

AMS, alcatuita din ministri ai sanatatii si alti reprezentanti ai tuturor statelor membre OMS, a notat de asemenea importanta testarii: in prezent, cele mai multe persoane cu hepatita nu stiu ca sunt infectate, deoarece simptomele apar adesea zeci de ani mai tarziu, dupa instalarea bolii hepatice grave. Totodata, AMS a subliniat necesitatea investitiilor in strategii eficiente de prevenire, de tipul programelor complete pentru utilizatorii de droguri injectabile, a asigurarii accesului la injectii si transfuzii de sange in conditii sigure si extinderii programelor de imunizare pentru protectia impotriva hepatitelor A si B.

Rezolutia recunoaste marele potential al noilor medicamente si strategii de tratament pentru infectia cronica cu virusurile hepatitice B si C, solicitand strategii pentru cresterea accesului la medicamente de calitate, la preturi convenabile. in plus, rezolutia invita OMS sa examineze posibilitatea eliminarii hepatitelor B si C.

Una dintre cele mai importante evolutii in sanatatea publica de anul trecut a fost reprezentata de progresele uriase in tratamentul hepatitei cronice C. Noile medicamente, care vor fi in curand urmate de altele, au, potrivit OMS, potentialul de a transforma tratamentul hepatitei C, cu tratamente sigure si simple, cu rate de vindecare de peste 90%. Trebuie insa ca aceste tratamente sa si fie accesibile la preturi convenabile.

OMS si-a intensificat sprijinul catre statele membre pentru extinderea programelor complexe de prevenire si tratare a hepatitei. in luna aprilie a acestui an, OMS a lansat noi recomandari pentru screeningul, ingrijirea si tratamentul persoanelor cu hepatita C. in plus, OMS este in curs de dezvoltare a noilor recomandari pentru prevenirea si tratarea hepatitei B, iar cu ocazia Zilei mondiale a hepatitei va lansa un nou manual pentru combaterea focarelor de hepatita E.

Articolul precedentDr. Alexandru Brezoescu, presedinte CMDB: Dintre toate caile de transmitere a hepatitei, stomatologia este pe ultimul loc
Articolul următorMinisterul Sanatatii va investi intr-un proiect destinat pacientilor cu tuberculoza