SJU Baia Mare organizează prima tabără destinată copiilor cu diabet și părinților acestora

0
377
foto: Spitalul Judetean de Urgenta "Dr Constantin Opris" Baia -Mare
Prima tabără destinată copiilor cu diabet și părinților acestora, organizată chiar de cadrele medicale băimărene: „Atât timp cât copiii cu diabet zaharat tip I și părinții lor reușesc în fiecare zi să câștige, într-un fel sau altul, lupta cu diabetul, noi – medici, asistente și psiholog trebuie să facem tot ce putem să le venim în ajutor. Anul trecut am avut o idee – organizarea unei tabere pentru copii cu diabet, pe care am împărtășit-o domnului dr. Lucian Bogdan și domnului manager Oros George Alexandru, idee care a fost acceptată și mi-a fost permis să încerc să o materializez. În consecință în perioada 6-12 august 2023 la Complex Turistic Șuior, se desfășoară prima tabără pentru copiii cu diabet din județul Maramureș – Primero Camp– tabăra gratuită de educație medicală, organizată de medici pentru pacienți” – transmite dr. Gabriela Florian, medic șef secția pediatrie Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Președinte al Asociației Primero.
Conform pediatrului amintit, este vorba de 18 copii, cu vârste între 5 și 17 ani, însoțiți de către un părinte, un colectiv medical format din trei medici – dr. Gabriela Florian, dr. Diana Sima , dr. Ana Ghimiciu ( Galați), doi medici pensionari (voluntari) – dr. Cosette Ceaunică  și dr. Nelia Foia, patru asistente – as. Nadia Rogojan, as. Dorina Pop, as. Ionela Filip si as. Loredana Micu, un psiholog clinician – Mihaela Maris și doi voluntari. Pentru că în taberele pentru copii cu boli cronice, conform standardelor internaționale, trebuie asigurate și situațiile de urgență, acest lucru a fost posibil cu ajutorul dr. Cosmin Florian din cadrul secției UPU SMURD Baia Mare.

Programul și susținătorii proiectului

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, Aramis Group, Trust Med, Novo Nordisk și Nestle și prin implicarea personalului medical din Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare.
Pe perioada taberei, programul cuprinde ore de educație medicală, prezentare de tehnologie medicală, ședințe și activități cu psihologul, activități de diferite tipuri- drumeții în natură profitând de potențialul geografic al zonei, activități educaționale montessori și activități pentru părinți cu persoane acreditate în acest domeniu, pentru a putea găsi metode prin care să gestioneze mai bine stresul de zi cu zi cauzat de gestionarea diabetului, activitate Salvamont și curs de suport vital de bază.
Toate aceste activități se desfășoară pe fondul monitorizării continue 24/7 a valorilor glicemice, trei mese principale, trei gustări și dozele de insulină aferente.
În prima zi de tabără au fost montați patru senzori de monitorizare glicemică – obținuți prin donație iar în cea de-a doua zi au fost efectuate examene de picior – examen obligatoriu al pacientului cu diabet( pentru copii acesta trebuie să fie efectuat în primii cinci ani de la diagnostic o dată iar după cinci ani de la diagnostic trebuie efectuat anual).
Articolul precedentNivelul ridicat de troponină, asociat cu un risc crescut de deces
Articolul următorPacienții SJU Satu Mare pot beneficia de servicii de chirurgie oncologică