OMS ar putea declara cancerigen aspartanul, din iulie. Marii producători de băuturi cu îndulcitori sintetici, revoltați

0
439
captura YT

Organizația Mondiale a Sănătății (OMS) se pregătește să declare îndulcitorul aspartam ca posibil cancerigen.

Unul dintre cei mai folosiți îndulcitori artificiali din lume, aspartanul este folosit într-o serie vastă de produse, de la unele dintre cele mai faimoasele branduri mondiale de bauturi carbogazoase fără zahăr sau gume de mestecat; acesta va fi catalogat în premieră, în luna iulie, drept „posibil carcinogen pentru oameni” de către Agenția Internațională pentru Cercetări asupra Cancerului (IARC) din cadrul OMS, potrivit unor surse citate de Reuters.

JECFA, o altă comisie a OMS, afirmă încă din 1981 că aspartanul este sigur pentru consumul uman, în anumite doze zilnice.

Decizia ar putea provoca reacții din partea unor producători globali

Decizia IARC, care potrivit surselor citate ar fi fost finalizată mai devreme în cursul lunii iunie după o întâlnire a unui grup de experți externi, evaluează dacă o substanță este un potențial pericol sau nu, pe baza dovezilor științifice dar nu vizează și cantitatea care poate fi consumată în siguranță de o persoană.

Recomandările sunt emise de o comisie separată a OMS ce analizează aditivii alimentari, JECFA, precum și autoritățile de reglementare naționale.

Anumite decizii asemănătoare, anterioare, ale IARC au condus la procese și au presat producătorii să creeze rețete în care să utilizeze compuși alternativi.

JECFA, comisia OMS privind aditivii alimentari, evaluează la rândul său posibilele pericole reprezentate de aspartan, următoarea întrunire urmând să se desfăoare la sfârșitul acestei luni; sursele Reuters afirmă că ambele comisii își vor face publice constatările în aceeași zi, pe data de 14 iulie.

Un purtător de cuvânt al IARC a declarat că rapoartele redactate de cele două organizații ale OMS sunt confidențiale până în luna iulie însă sunt „complementare” și „primul pas înspre înțelegerea carcinogenității”.

Deciziile IARC pot avea un impact uriaș

Unele decizii IARC din trecut au fost criticate pe motiv că ar fi alarmat inutil consumatorii cu privire la evitarea unor substanțe sau situații; de exemplu, comisia a inclus anterior munca pe timp de noapte și consumarea cărnii roșii în categoria „probabil cauzatoare de cancer”, iar folosirea telefoanelor mobile în cea a posibilelor carcinogene, cum ar urma să clasifice acum aspartamul.

„IARC nu este un organism de reglementare în siguranța alimentară iar recenzia lor a aspartamului nu este întemeiată științific, fiind puternic bazată pe cercetări pe larg discreditate”, a acuzat Frances Hunt-Wood, secretarul general al Asociației Internaționale a Producătorilor de Îndulcitori iar alți reprezentanți din controversata industrie au formulat deja reacții asemănătoare, exprimându-și totodată „gravele îngrijorări” legate de publicarea acestor informații din interiorul OMS.

Decizia OMS, bazată pe un număr uriaș de studii

Potrivit surselor Reuters, decizia pe care IARC urmează să o publice luna următoare se bazează pe o meta-analiză de 1.300 studii, un eșantion uriaș.

Conform unui studiu realizat în Franța anul trecut pe 100.000 participanți a arătat că persoanele care consumă cantități mai mari de îndulcitori artificiali – inclusiv aspartam – au un risc mai ridicat de a dezvolta cancer în timp ce un alt studiu efectuat de Institutul Ramazzini din Italia la începutul anilor 2000 a concluzionat că există o corelație între aspartam și dezvoltarea de cancere la șoarecii și șobolanii de laborator folosiți pentru cercetare.

Folosirea aspartamului este apărată de decenii de producătorii globali de alimente și băuturi

Luna trecută, OMS avertiza că produsele cu eticheta „zero zahăr” sau „zero calorii” nu sunt o soluție pentru cei care vor să slăbească deoarece utilizarea îndulcitorilor nu conferă niciun beneficiu pe termen lung în reducerea grăsimii corporale la adulți sau copii, avertisment la rândul său puternic contestat de marii producători.

Articolul precedentBarometrul de sănătate publică 2023: Unul din trei români preferă să obțină informații medicale (și) de pe internet
Articolul următorStudiu complex: Spațiile verzi urbane prelungesc și îmbunătățesc viața cetățenilor