O nouă sesiune a concursului de Rezidențiat, organizată în luna mai. Lista posturilor disponibile

0
383

O sesiune extraordinară a concursului de Rezidențiat va fi organizată în luna mai, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022, anunță Ministerul Sănătății.

Această sesiune va fi organizată pe 14 mai și se va desfășura împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Concursul va fi organizat în mod similiar cu cel din luna noiembrie și va avea o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.

“Multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialități deficitare, precum medicina de urgență, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie. Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esențială și, așa cum am declarat încă de la finalul anului trecut, am luat măsurile necesare pentru a oferi această nouă posibilitate absolvenților de medicină care nu au ocupat un loc în sesiunea precedentă a concursului de rezidențiat. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă și, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialitățile deficitare.”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Lista locurilor și posturilor disponibile se regăsește pe site-ul rezidentiat.ms.ro

La sesiunea noiembrie 2022, 10.330 de candidaţi s-au înscris la examenul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Aceștia concurează pentru un număr de 5.866 locuri și posturi din cadrul unităților sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, pentru cele 3 domenii de pregătire: 4.734 locuri și posturi pentru domeniul medicină, 621 locuri pentru domeniul medicină dentară și 511 locuri și posturi pentru domeniul farmacie.

Examenul s-a desfășurat în șase centre universitare medicale: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Concursul a durat 4 ore, iar testele de tip grilă au inclus 200 de întrebări.

 

Articolul precedentA început programul pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare autorizate
Articolul următorCum se transmite infecția cu virusul respirator sincițial și ce complicații poate produce