Haos in infiintarea si functionarea punctelor de prim ajutor pe litoral

0
285

in plin sezon estival, pe litoral functioneaza puncte de prim ajutor doar la Constanta, Navodari si in zona Saturn, a declarat directorul Autoritatii Judetene de Sanatate Publica (AJSP) Constanta, dr. Marius Enescu.

„Este aceeasi problema ca si in anii trecuti, primariile neasumandu-si si neindeplinind obligatiile care le revin prin OG 19/2006, potrivit careia au obligatia sa infiinteze si sa faca sa functioneze aceste puncte de prim ajutor. Primariile ar fi trebuit sa aiba fondurile necesare alocate sau sa aiba fila de buget prevazuta pentru asta, urmand apoi sa-si recupereze banii de la Guvern”, a afirmat reprezentantul AJSP.
Potrivit acestuia, „problema care se pune este de o maniera tipic romaneasca, de a se pune caruta inaintea boilor”.
Referitor la aplicarea de masuri coercitive administratiilor locale care nu respecta legea in acest sens, dr. Marius Enescu, a declarat, pentru AGERPRES, ca „aceste masuri trebuie clarificate”.

„Noi am ajuns la un diferend cu Ministerul Turismului din punctul asta de vedere. Dansii spun ca ei trebuie sa amendeze doar daca punctele de prim ajutor nu functioneaza bine, conform prevederilor legale. Dar eu am intrebat ca daca ele nu exista, se poate trage concluzia ca ele functioneaza in vreun fel? Mi s-a raspuns ca noi ii amendam doar daca nu functioneaza bine. Am cedat nervos si am spus ca o sa-i amendam noi si gata!”, a afirmat directorul AJSP.

„Dar si noi putem mai putin sa-i amendam pe dansii si mai mult pe operatorii de plaja, pentru ca si acestia au obligatia prin lege sa asigure conditiile de amplasare a punctelor de prim-ajutor. Daca operatorii de plaje nu respecta aceasta prevedere, eu am dat indicatii celor de la supraveghere sa nu le dea avizul sanitar de functionare”, a spus dr. Marius Enescu.
intrebat daca nu i se pare ca „exista o invartire zadarnica in jurul rezolvarii problemei”, reprezentantul AJSP a afirmat ca „tocmai asta este, legea nu specifica niste atributii clare si, ca de obicei, cand exista o multitudine de institutii care poarta un cuantum din raspundere, daca nu se precizeaza exact cine, ce anume si de unde pana unde raspunde, atunci exista posibilitatea nefericita ca raspunderea sa fie pasata dintr-o parte in alta”.

Directorul AJSP Constanta si-a exprimat opinia ca punctele de prim ajutor de pe plaje, care tin strict de activitatea turistica, ar trebui sa fie direct in raspunderea Ministerului Turismului, iar celelalte institutii sa ofere asistenta de profil metodologic in problema respectiva.
„Sigur, sunt niste chestiuni perfectibile. Cred ca experientele din trecut si practica ne vor invata sa perfectionam chiar si textele de lege care stipuleaza aceste obligatii si sa le directionam foarte corect si foarte coerent catre fiecare institutie. Fiecare trebuie sa stie ce are de facut si ce are de platit pentru ca ne lovim de eterna problema: domne, eu am obligatia sa fac asta, dar n-am prevazut fila de buget pentru chestiunea respectiva. Şi este deja o chestiune de iti vine sa innebunesti si sa-ti smulgi parul din cap”, a afirmat dr. Marius Enescu.
Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, alocarea sumei de 3,702 milioane de lei pentru finantarea in acest sezon estival a cheltuielilor aferente functionarii in judetul Constanta a serviciilor publice de salvamar si a posturilor de prim ajutor de pe plajele cu destinatie turistica.
Suma va fi alocata administratiilor locale ale localitatilor de pe litoral din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2008 pentru judetul Constanta.

Municipiul Constanta va primi 650.000 de lei, Mangalia – 1,502 milioane de lei, Eforie – 600.000 de lei, Navodari – 300.000 de lei, Costinesti – 300.000 de lei si comuna Limanu – 350.000 de lei.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentUn alt transplant de rinichi la Fundeni
Articolul următorDermocosmetica procedurala (DCP), noul trend in materie de frumusete, la nivel european