DSP Constanța, eveniment de tot râsul…

0
793
Foto: DSP Constanta
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a găzduit, recent, în Sala de evenimente de la parter, evenimentul “Ziua internațională a râsului și a fericirii: Ce este terapia prin râs și la ce ajută?”.
Inițiativa de a sărbători o zi dedicată exclusiv râsului îi aparține indianului Madan Kataria, fondatorul mișcării ”Laughter Yoga” (Hasyayoga), adică terapia prin râs, ac esta fiind și autorul cărții ”Laugh For No Reason” (2002).
„Efectele acestei terapii sunt cât se poate de serioase și importante, așa că, trebuie să ne lăsăm încântați în fiecare zi de cele mai mici bucurii ale vieții, să râdem mai mult și să emanăm o stare de bine. Primul club de terapie prin râs a fost înființat de Madan Kataria în 1995, într-un parc din Mumbai, inițial cu doar șase participanți. În prezent, există peste 6.000 de Cluburi de Râs, în peste 100 de țări din întreaga lume. Contrar ideii greșite că râsul îngrașă, acesta este extrem de sănătos și gratis. Motivația pentru a zâmbi și a fi fericit trebuie căutată în fiecare zi” – transmite DSP.
Participanții la activitate au fost copiii de la Clubul Code-kids din Bibliotecă, elevii Școlii Gimnaziale nr. 17 “Ion Minulescu” din Constanța însoțiți de prof. coordonator Mirela Calpacenco, îndrumați de invitații Laura Halmache și dr. Ruxandra Delca de la Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, psihoterapeutul și psihologul clinician Georgiana Bucătariu și Oana Yucel, autor de cărți pentru copii.
„Copiii au avut ocazia să participe la această activitate în spațiul Bibliotecii unde s-au bucurat să afle informații utile prin joc, să râdă împreună, să își dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor cu ajutorul râsului și să înțeleagă că Fericirea, la fel ca Atitudinea, este o alegere” – mai precizează DSP Constanța.
Activitatea face parte din acțiunile/evenimentele “Alege să te implici! Doar așa vei putea face diferența” organizate împreună cu voluntarii bibliotecii, sub îndrumarea insp.spec. Elena Cioclin.
Articolul precedentCard de dizabilitate standardizat valabil în toate statele UE
Articolul următorPrimul transplant renal pediatric din acest an la Cluj Napoca