Dr. Cosmin Alexandrescu, președinte APMA: Valoarea punctelor de servicii medicale publicată de CNAS a scăzut cu 30% faţă de anul trecut

0
735

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), dr. Cosmin Alexandrescu, a atras atenția, vineri, că valoarea punctelor de servicii medicale afişate în transparenţă decizională de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a scăzut cu 30% faţă de anul trecut. Dacă nu se va ajunge la o renegociere cu CNAS pentru ca valoarea punctului pe serviciu să fie cel puțin la valoarea anului trecut, medicii din localitățile mai mici vor fi nevoiți să își închidă cabinetele, avertizează președintele APMA.

„Valoarea actuală înseamnă o reducere de 30% aproximativ a bugetului pentru medicina de ambulatoriu şi medicina de familie. Corelată cu modificările fiscale de la sfârşitul anului trecut, cu creşterile de preţuri şi de fiscalitate vor duce la o scădere a veniturilor medicilor cu 40 până la 50% faţă de momentul actual. În condiţiile în care corpul medical din România este un corp destul de îmbătrânit, cu o medie de peste 50 de ani, ce vor face medicii tineri, care sunt la început de carieră şi şi-au deschis cabinetele pe care nu le vor putea susţine? Ce vor face medicii din localităţile ceva mai mici, unde din cauza populaţiei mai reduse nu pot face numărul maxim de consultaţii posibile? Ce soluţii au? Să îşi închidă cabinetele. (…) 6.000-7.000 de medici ar fi direct afectaţi. (…) Nu dorim să se ajungă la o confruntare, dorim să rezolvăm lucrurile prin discuţii logice. Dar, de data aceasta, dacă nu se va reuşi să aplanăm situaţia şi nu se va reuşi o echilibrare a valorii punctului la nivelul cel puţin al anului trecut, pericolul este clar: colegii nu vor mai semna acte adiţionale de la 1 februarie. Au actul adiţional semnat până la 31 ianuarie. (…) Dacă punctul nu va creşte, nu vor mai semna acte adiţionale. Vor închide. (…) Practic o treime din populaţia României ajunge în ambulatoriu”, a precizat medicul.

Potrivit președintelui APMA, vor fi afectaţi aproximativ 5-6 milioane de pacienţi.

„Problema medicinei de ambulator este una extrem de importantă, în condiţiile în care în România finanţarea sistemului de sănătate este pe penultimul loc în Europa, noi, astăzi, după valorile afişate pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în transparenţă decizională, scădem finanţarea. În loc să creştem semnificativ pentru a încerca să recuperăm locurile spre media clasamentului Uniunii Europene, noi nu găsim altă soluţie decât să o scădem. Mai mult, medicina de ambulatoriu şi aici integrez atât ambulatoriul de specialitate, cât şi medicina de familie, care practic reprezintă segmentul prespital, este singura soluţie pentru reducerea internărilor nenecesare la nivelul ţării, pentru reducerea costurilor în ultimă instanţă şi o optimizare a acestora”, a explicat dr. Cosmin Alexandrescu.

Președintele APMA a atras atenția că este un semnal dezastruos pe care sistemul îl dă pentru studenţii la medicină şi pentru rezidenţi.

„Cu această măsură ne vom intoarce la maximul plecărilor de până acum şi, mai mult, este un semnal dezastruos pe care sistemul îl dă pentru studenţii la medicină, pentru rezidenţii care se apropie de terminarea specialităţii. Ce au de făcut pe viitor? Problema este la nivelul Casei Naţionale, dar nu numai pentru că administrează un buget care nu este stabilit de ea, este stabilit de Ministerul de Finanţe şi de Guvern. Este nevoie (…) de o înţelegere a realităţilor în ceea ce priveşte sistemul de sănătate din România. Este nevoie ca, pentru prima dată, să avem o strategie de sănătate viabilă şi să încercăm (…) să gândim un proiect pentru sănătate în Romania pe care să şi-l asume toate forţele politice, aşa cum a fost intrarea în Uniunea Europeană”, a mai afirmat dr.  Cosmin Alexandrescu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței de presă organizată de Colegiul Medicilor din Municipiul București, pe problematica medicinei de ambulatoriu și a medicinei de familie.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.

Valoarea punctelor calculată de CNAS: pentru punctul per capita – 7,7 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară – 6,2 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – 3,3 lei.

Articolul precedentConducerea CMMB, apel către unitate în rândul corpului medical: „Am avut discuţii şi la nivelul Casei Naţionale şi sunt de acord să se poarte aceste renegocieri pentru valoarea punctului”
Articolul următorDr. Corina Chiriță, medic endocrinolog: „Dacă nu vom putea să ne susținem cabinetele, atunci vom fi obligați fie să plecăm spre multinaționale, deci o mare parte a populației va rămâne fără acces la servicii medicale”