Cinci decenii de chirurgie plastica si reparatorie

0
141

Chirurgia plastica din Romania implineste, in acest an, cinci decenii de activitate, aniversare ce a fost marcata in cadrul celui de-al 10-lea Congres International al Chirurgilor Plastici din Romania, a declarat prof. dr. Ioan Lascar, presedintele Asociatiei Chirugilor Plastici din Romania, in cadrul unei conferinte de presa.

„Fondatorul acestei specialitati, caruia ii datoram nivelul la care se situeaza aceasta, este Ionescu Agripa”, a declarat prof. dr. Ioan Lascar.

Presedintele Asociatiei Chirurgilor Plasticieni a spus ca, la acest congres, au fost puse bazele unei colaborari in domeniu cu Societatea de Chirurgie Plastica din Ungaria, astfel de colaborari existand si cu societatea de specialitate din Grecia.

Prof. dr. Ioan Lascar a facut referire la lipsa unor unitati de chirurgie plastica pentru arsi, la standarde europene. Ca urmare, o asemenea unitate se va deschide anul viitor, potrivit cerintelor internationale, la Spitalul de Urgenta Floreasca.

Partea cea mai performanta a acestei specialitati, a spus el, este chirurgia reconstructiva, care a inregistrat progrese tehnice extraordinare si care permite recuperarea nu numai a formei, ci si a functiilor in cazul traumatismelor complexe, a arsurilor. Cea mai frecventa afectare, in urma traumatismelor, se petrece in cazul mainilor, ceea ce reprezinta 50% din interventiile din chirurgia plastica, a spus prof. dr. Lascar. El a adaugat ca dezvoltarea tehnicilor din microchirugie permite reconstructia degetelor, a mainilor, a bratelor, a nervilor, acest lucru facand posibila intoarcerea pacientilor la activitatile lor, in cateva luni. Sechelele dupa traumatisme sau arsuri au un impact psihologic foarte mare.

Acest tip de chirurgie este utilizat si in cazul malformatiilor, care in ultimul timp sunt in crestere, dar si in cazul reconstructiei de san la persoanele care au suferit interventii pentru cancer mamar. Prof. dr. Florescu, de la Clinica de Chirurgie Plastica si Reconstructiva a Spitalului Bagdasar Arseni, a spus, la randul sau, ca Ministerul Sanatatii ar trebui sa suporte costurile pentru reconstructia de san in cazul cancerului mamar, pentru ca nu toate femeile isi pot permite sa plateasca 300 sau 900 de euro pentru o interventie .

La Spitalul de Urgenta Floreasca se efectueaza aproximativ 400-500 de interventii de microchirugie pe an, a precizat prof. dr. Lascar.

La manifestarea stiintifica au participat personalitati de varf din Europa si din lume din domeniul chirurgiei plastice. Au fost abordate probleme actuale ale specialitatii, aspecte aflate la granita acesteia, teme multidisciplinare, accesul la tehnologie, educatia medicala continua.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentControl la Facultatile de Medicina din tara
Articolul următorGripa aviara revine in Thailanda dupa zece luni