Cazurile de diabet, in crestere

0
207

Specialistii avertizeaza asupra cresterii foarte mari a numarului persoanelor afectate de diabet, numarul pacientilor diagnosticati in Romania ajungand la 900.000, dupa programul national de evaluare a starii de sanatate.

Potrivit prof. dr. Maria Mota, de la Universitatea din Craiova, diabetul afecteaza 6% din populatia lumii, iar in 2025, peste 380 milioane de persoane vor fi afectate de aceasta boala. La acestea se adauga alte 300 de milioane de persoane cu stare prediabetica. Prof. dr. Maria Mota a subliniat ca numarul insulinodependentilor a scazut de la 10% la 5%, dar a adaugat ca a crescut ingrijorator numarul celor cu diabet zaharat de tip II.

in prezent, in Romania exista doar 318 diabetologi, in conditiile in care in 2007 au fost inregistrate peste 82.000 cazuri noi, comparativ cu 2005, cand au fost 53.443 cazuri, a evidentiat prof. dr. Maria Mota.

Specialista a mentionat ca, potrivit calculului de risc, se estimeaza ca 30% din populatia Romaniei ar putea suferi de diabet in urmatorii zece ani. Pentru a preveni acest lucru, o prima masura ar trebui sa fie controlul obezitatii si schimbarea stilului de viata, a subliniat prof. dr. Maria Mota.

Ministerul Sanatatii Publice va aloca un fond separat pentru preventia diabetului si bolilor metabolice pentru un program care se va desfasura, prin Institutul „Nicolae Paulescu”, in scoli si gradinite. Scopul acestui proiect este preventia diabetului si a bolilor metabolice fata de factorii de risc si stilul de viata, printr-o educatie sustinuta.

intre factorii de risc pentru diabetul zaharat de tip II, cei mai frecventi sunt obezitatea si stilul de viata modern. in acest context, populatia trebuie educata pentru a avea un stil de viata sanatos, o alimentatie moderata cu legume, cereale, fructe, cat mai putine grasimi, dar si renuntarea la fumat si, un lucru foarte important, cat mai mult exercitiu fizic, incluzand si mersul pe jos. De asemenea, intre factorii de risc se afla si componente genetice.

Specialistii sustin ca adoptarea Legii cuprinzand alimentele nerecomandate in scoli este extrem de importanta intrucat ajuta la educatia elevilor. Ei mai spun ca diabetul face parte dintre asa numitele boli ale confortului. Prin programul pe care Ministerul Sanatatii Publice il va sustine se doreste sa se faca o educatie sanatoasa a elevilor privind stilul de viata si necesitatea exercitiului fizic.

Anual, 7 milioane de oameni din intreaga lume afla ca au diabet. Jumatate dintre cei care sufera de aceasta afectiune nu stiu ca sunt bolnavi.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentConditii insalubre in mai multe centre medicale din Iasi
Articolul următorFresenius a inaugurat cel mai mai mare centru privat de dializa din Europa