11 ianuarie – 100 de ani de la prima injecție cu insulină la om

La 11 ianuarie 1922, Leonard Thompson, un adolescent de 14 ani, a devenit prima persoană căreia i-a fost făcută o injecţie cu insulină, la Toronto General Hospital, în Canada.

Astfel, pe data de 11 ianuarie se împlinesc 100 de ani de când insulina a fost folosită pentru prima dată pentru a trata diabetul la om, prin efectuarea primei injecții care a reușit să salveze viața adolescentului canadian Leonard Thompson, de 14 ani, aflat în comă diabetică.

Înainte de descoperirea insulinei, diabetul zaharat de tip 1, o formă severă de diabet, era o boală letală, iar dieta strictă, săracă în calorii, fără carbohidraţi, era singurul tratament eficient pentru cei bolnavi de diabet. Dar această metodă, cu un aport alimentar având uneori chiar sub 500 de calorii pe zi, avea consecinţele ei, iar înfometarea lentă epuiza bolnavii, lăsându-i semiinvalizi. Tratamentul dietetic necesita, de asemenea, o voinţă extrem de mare din partea pacienţilor, foarte puţini dintre ei reuşind să menţină diete cu conţinut scăzut de calorii pe termen lung, potrivit sciencehistory.org.

Potrivit aceleiași surse, legătura dintre secreţiile pancreatice şi diabet a fost demonstrată pentru prima dată în 1889 de doi fiziologi germani de la Universitatea din Strasbourg, Oskar Minkowski şi Joseph von Mering. În timp ce investigau efectul secreţiilor pancreatice asupra metabolismului grăsimilor, cei doi a efectuat o pancreatectomie completă la un câine de laborator. La începutul anilor 1920, patru cercetători din Toronto – Frederick G. Banting, Charles H. Best, James B. Collip şi J.J.R. Macleod – au descoperit şi purificat insulina, creând un tratament nou şi eficient pentru diabet. În 1921, cercetătorii de la Universitatea din Toronto au început o serie de experimente menite să ducă în cele din urmă la izolarea şi producţia comercială de insulină – un hormon pancreatic esenţial pentru metabolizarea carbohidraţilor – şi tratamentul cu succes al diabetului, potrivit sciencehistory.org.

Medicul canadian Frederick Grant Banting (1891-1941) a avut ideea unui experiment preliminar pentru a investiga în continuare relaţia dintre secreţiile pancreatice şi diabet. La 7 noiembrie 1920, Banting a adus această idee în atenţia lui John James Rickard Macleod (1876-1935), un fiziolog scoţian şi expert în metabolismul carbohidraţilor, la Universitatea din Toronto. La începutul carierei sale, Macleod publicase o serie de lucrări despre glicozurie, sau prezenţa zahărului în urină (o indicaţie comună a diabetului). Macleod a decis să-i pună la dispoziţie lui Banting un spaţiu de laborator şi câţiva câini, utilizaţi ca subiecţi experimentali.

Macleod l-a repartizat pe Charles Herbert Best (1899-1978), fiziolog canadian, asistentul său de cercetare, pentru a lucra alături de Banting. Banting şi asistentul său, C.H. Best, şi-au început experimentele în mai 1921. În vara anului 1921, Banting şi Best au reuşit izolarea insulinei de la câinii folosiţi în laborator şi au pregătit un extract pancreatic eficient. Pancreatectomia a fost metoda de inducere a diabetului, anume, când tot ţesutul pancreatic a fost îndepărtat, câinii folosiţi în experiment au prezentat imediat semne de glicozurie, relatează heritage.utoronto.ca.

Cei trei oameni de ştiinţă au început apoi pregătirile pentru aplicarea tratamentului cu insulină la subiecţi umani. Cu ajutorul biochimistului James Bertram Collip (1892-1965), de la departamentul de fiziologie al Universităţii din Toronto, ei au extras insulină cu o formulă destul de pură din pancreasul unor bovine de la abator.

Acest extract de insulină a fost folosit pentru a-l trata pe Leonard Thompson, un pacient în vârstă de 14 ani, internat la Toronto General Hospital, aflat aproape pe moarte din cauza diabetului. Prima injecţie cu insulină, care i-a fost administrată la 11 ianuarie 1922, a avut un efect scăzut, potrivit heritage.utoronto.ca. De asemenea, Thompson a dezvoltat o reacţie alergică severă.

În scurt timp, J.B.Collip a făcut progrese în purificarea insulinei, iar la 23 ianuarie 1922, o a doua doză de extract i-a fost administrată cu succes lui Leonard Thompson. Măsurătorile au indicat scăderea nivelului zahărului din sânge şi din urină şi revenirea lor la normal, starea pacientului îmbunătăţindu-se în mod considerabil. Leonard Thompson a mai trăit încă 13 ani, murind ulterior de pneumonie.

Universitatea din Toronto a acordat imediat companiilor farmaceutice licenţa pentru a produce insulina. Până în 1923, insulina a devenit disponibilă pe scară largă, salvând nenumărate vieţi în întreaga lume, notează https://www.umassmed.edu.

În 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină a fost acordat lui Frederick Grant Banting şi lui John James Rickard Macleod „pentru descoperirea insulinei”.